|
 Mă gândesc care ar fi motivele pentru care creștinismul din România și nu numai este atât de puțin activ în vestirea Evangheliei. Deși acceptăm cu toții că Marea Trimitere este o poruncă pentru fiecare creștin, cu toate acestea, doresc să precizez că activitatea în câmpul evangheliei este slab văzută în multe dintre bisericile noastre, fie că sunt mai vechi, fie mai noi. Este interesant că fiecare început este plin de entuziasm, implicare, dăruire, dar cu trecerea timpului toate acestea se reduc sau chiar dispar... Trăim într-o eră când așteptăm ca alții să facă vreun lucru pentru Dumnezeu, asteptăm ca alții să se implice in misiune, în slujire, iar noi stăm comozi și așteptăm rezultate, dacă sunt le lăudăm, dacă nu sunt atunci suntem cei mai buni critici și sfătuitori. Cursa aceasta a Satanei i-a cuprins pe mulți dintre noi, suntem doar spectatori, uitându-ne la un „joc periculos” pe care alții îl joacă pentru satisfacerea nevoii noastre, care de fapt niciodată nu este satisfăcută. Cursa aceasta este comoditatea. Este adevărat, e mai ușor să privești și să comentezi decât să te implici și să te dăruiești cu tot ce ai, cu tot ce ești. Comoditatea merge alături de indiferență. Mulți au impresia că viața este doar o comedie, o piesă de teatru în care te implici activ pe scenă sau poți fi un simplu spectator. Cred că viața este mult mai mult decât o simplă comedie. Viața aceasta ne-a fost oferită ca să o trăim pentru Dumnezeu , nu ca s-o trăim în bezna indiferenței. Mă întreb: cum pot fi creștinii indiferenți că fratele, prietenul, vecinul, rudele merg cu repeziciune spre iad? Cum putem fi indiferenți față de cei săraci, de cei bolnavi, față de cei apăsați de poveri și greutăți? De ce există indiferență privitor la cei ce se ostenesc în sfânta vestire a Evangheliei? Este momentul să ne trezim la realitate! Să acționăm și să ieșim din indiferență! Liviu M.
|
Comentarii